Ramai cu bine,tu,cel ce esti sortit mortii...ramai cu bine...
Cu lacrimi purpurii,innecate de sange,plang si ochii mei;sunt doua firide goale,secate de izvorul vietii,abrupte si grele,cufundate in intuneric,ca doua gauri carora li se zareste abisul...
Un abis negru..atat de negru!Acel negru al marmurei,al cavourilor;acel negru al funebrului,al mortii,acel negru al intunericului.
Zambeste-ochii mei au murit...sunt goi;atat de goi,precum un sicriu cae asteapta singuratic si lugubru,mortaciunea pentru care a fost creat...Mi-e sila!...de sangele pietrificat al mortilor,de culoarea cadaverica zugravita pe fetele lor,de timpul aceluia caruia ii lipseste tot ceea ce il putea numi OM.
Asa ai ajuns...pietrificat.Desi inima inca iti bate,precum clopotele ce anunta ziua sfanta,tu nu mai esti...Te-ai dus in lumea desertaciunilor.Ramele groase ale acestei ferestre nu-ti permit sa ajungi la imagine...nu-ti dau voie sa vezi nimic altceva.
Afara,flori se intind pe campul inverzit si soarele aluneca printre munti;apele oglindesc raiul,iar eu te astept...dar tu nu ai ochi pentru asta,tu te-ai pierdut...printre lucruri efemere...Ai cautat fericirea si ai gasit-o.Dar ai gasit fericirea trecatoare...
Ochii ti s-au impaianjenit si nu mai vezi nimic altceva.Din pricina ta au murit si ochii mei!Ochii mei negri,acum mult prea negri;deziluzionati...au murit!TU I-AI UCIS!...
Un comentariu:
Arata Frumusetii Uratului
Trimiteți un comentariu